Come j'adore le chocolad!!!!
Am o slabiciune pentru ciocolata si o recunosc fara nicio urma de remuscare. Probabil ca organismul meu imi cere calciu si magneziu si ce se mai gaseste in bobul crud de cacao... Sau o fi vrajeala, ma amagesc eu... Drept e ca, de cand ma stiu, mi-a placut ciocolata. Nu foarte dulce, nu foarte amara ci numa potrivita. Iar de cand mi-am cumparat o forma de silicon fantasticush cu dreptunghiuri generoase am zis ca e timpul sa imi manjesc oalele, cratitele si degetele cu ciocolata. Sa fie pe pereti, in congelator, in stomac.... Doar sa fie.
Primele probe au fost cu ciocolata amaruie si cu fructe uscate, nuci. Aratau tare bine, doar ca erau prea amare pentru gustul meu. Asta pentru ca am folosit masa de cacao - ce este foarte amara si oricat indulcitor ai pune, tot ramane amara. De fapt e dulce, dar gustul mult prea intens de ciocolata acapareaza toate papilele gustative. Si te scuturi toata dupa cateva guri.
Mai apoi am facut un soi de ciocolata de casa. Adica masa de cacao amestecata cu migdale si curmale. Ceva mai bine. Voi scrie reteta mai jos. Ultimele dati insa m-am jucat si cu unt de cacao, pudra de cacao si caju. Ca sa iasa mai light, mai pe gustul meu. Si a iesit. M-am jucat si cu cateva arome ( vanilie, maca, portocale) iar prietenii mei ce le-au incercat mi-au declarat dragoste eterna pentru aceste batoane de ciocolata. Pana si sotiorul meu mi-a zis ca daca are asa ciocolata la discretie, nu mai cumpara neam prajituri din comert! Tadaaaa.. Zis si facut. Ii drept ca acum stocul este zero, dar am pentru el caramele. Si m-am scos.
Sa trecem la treaba zic.
Ciocolata de casa
I-am pus aceasta denumire deoarece este densa si putin fainoasa, asemanatoare cu ciocolata de casa ce o cumparam de la cofetarie. Gustul ii ceva mai dens, tre sa mentionez.
Ingrediente:
200 gr migdale
200 gr fulgi de cocos
250 gr curmale
apa ( cat sa acopere curmalele)
150 gr masa de cacao
1 jum lingurita pudra de vanilie
Preparare:
Curmalele se verifica de samburi, se taie in patru si se pun cam 30 de minute in apa cat sa le acopere. Migdalele se fac faina in robotul de bucatarie cu lama in S. Se rastoarna intr-un castron. Separat, fulgii de cocos se fac faina. Tot in robot. Apoi se pun si migdalele macinate bine peste fulgii de cocos. Si se amesteca bine. Mai apoi cand sunt bine omogenizate, se adauga curmalele scoase din apa in care au stat. Si se amesteca bine. Acestea ar trebui sa se marunteasca bine si sa inceapa sa formeze o coca. Mai putem adauga si cateva linguri din apa in care au stat migdalele. Tre sa rezulte o compozitie ceva mai moale, dar nu lichida ( cum e maglavaitzul de nuca ce il punea mama in cozonaci).
Punem mai apoi masa de cacao la topit. La bain marie. De nu avem masa de cacao, inlocuim cu unt de cacao si vreo 4 lingurite generoase de cacao pudra.
Masa de cacao asadar se topeste si se adauga peste amestecul din robot, procesand pana cand totul este bine amestecat. Luam forma de silicon, sau o tava mai mica tapetata cu hartie de copt/folie transparenta si punem amestecul, presand bine cu degetele. Daca nu aveti masa de cacao, topiti untul si il turnati peste compozitia din robot impreuna cu pudra de cacao si procesati.
Treaba iasta se da la congelator cateva ore si mai apoi se scoate din formele de silicon, sau se taie batoane in forma dorita.
Batoane cremoase de ciocolata
Aceasta ciocolata este pe gustul meu. Cremoasa, densa. Se topeste in gura nu alta. M-am decis sa postez reteta acesteia deoarece multe prietene m-au rugat sa o scriu. Iar eu nu sunt egoista defel! :P
Ingrediente:
150 gr caju
80 - 100 ml apa
1 lingurita pudra de maca
1 lingurita pudra de lucuma
1 lingura esenta de vanilie
un praf de sare
300 gr unt de cacao
3 linguri cacao
1 lingura coaja rasa de portocale ( optional)
2 linguri de miere
Preparare:
Se pune caju in blender cu apa cat sa il acopere si se proceseaza vreo doua minutele pana cand se transforma magicamente intr-o crema fina alba. Adaugam mai apoi maca, lucuma ( doar de aveti, de nu.. va recomand sa va cumparati), esenta de vanilie ( la mine e facuta din palinca bio si un borcan doldora de pastai de vanilie), pudra de cacao si un praf de sare ce da un kick la gustul ciocolatei. Si mierea, sa nu uit. Daca doriti ciocolata sa aiba o aroma proaspata de portocale, puteti adauga acum si coaja rasa de portocala. Si apoi procesati din nou pana cand toate sunt incorporate bine. Lasati mai apoi crema sa se hodine.
Intre timp, topim untul de cacao la bain marie. Musai. Cand e gata topit, porniti blenderul fara capac si turnati incetinel uleiul in timp ce blenderul merge. Si incet, turnati tot uleiul, ca la o maioneza ce o face blenderul. Cand este gata, scoate-ti forma de silicon si turnati in forme. Puteti sa faceti bombonele, bombonoaie, bombonici, stelute, batoane si banuti. Daca nu aveti forma de silicon, turnati intr-o forma dreptunghiulara tapetata toata cu folie transparenta si da-ti la congelator vreo ora. Scoateti mai apoi forma asta mare si taiati batoane dupa pofta inimii... mai mari sau mai mari. :))))
Daca sunt in forme de silicon, le puteti lasa mai mult. Daca vor rezista.
In fotografia de mai sus am manjit forma de silicon cu masa de cacao topita cu ajutorul degetelor ( pt a da un efect vizual mai deosebit)
Si de aveti ingrediente la indemana va puteti juca:
- adaugati goji, merisoare, stafide, curmale
- nuci macadamia, caju, pecan, alune de padure
- faceti un strat cu ciocolata amaruie ( masa de cacao si miere) si apoi turnati ciocolata cremoasa
- manjiti forma de silicon cu ciocolata amaruie cu ajutorul degetelor si apoi turnati ciocolata cremoasa. Introduceti in crema si fructe uscate/nuci.
- turnati un strat de ciocolata amaruie ( sau nu), lasati sa se intareasca bine si apoi puneti un strat de compozitie de blat de tort ( migdale, curmale si ulei de cocos), etc...
..... cum?.... mai sunteti inca aici?