Sunt mereu intrebata de unde imi vin atatea idei pentru a crea si decora mancarea ce o postez aici. Pentru asta insa, va voi spune o poveste.In urma cu 31 de ani ( mintenas 32), venea pe lume o fetita. Era mult dorita de parinti si primita cu toata dragostea din lume.
Pe atunci, vremurile erau destul de grele si procurarea hranei de pe o zi pe alta se facea cu dificultate. Totul era cu ratie si se obtinea dupa asteptat ore in sir la cozi infernale. Din fericire, impreuna cu fratiorul ei mai mic, aceasta fetita cu obraji rotunjori a stat o perioada buna la bunici, la tara, in tinutul Vrancioaei. Acolo alerga toata ziulica in curtea unei scoli din apropiere. Bunicul le facea scrâncep. Adica un fel de leagan, facut din lanturi cu o bucata de scandura pe care se puneau niste bucati de material/burete/blanita. Era cea mai fericita cand se dadea in leagan, cu fratiorul ei mai mic. Nu mai avea nimeni din sat asa minunatie!
Apoi seara, bunica le spunea povesti cu zane si feti frumosi, ii invata poezii si cantece. Erau fermecati de interpretarea poeziilor de catre bunica lor.
Iarna era cu zapada bogata, si fetita noastra dolofana isi facea cu greu drum prin zapada inalta cat era ea. Totul era alb si parca desprins din povesti magice! Dar ii placea mult sa stea si la caldura sobei, sa faca trenulet din scaune puse la pamant si sa se joace cu fratiorul ei.
Fetita din poveste nu a avut prea multe jucarii. Mama ei i-a cumparat o data o papusa ruseasca, bruneta si imbujorata. Dar intr-o zi, fetita a iesit cu ea din casa, si s-a intors fara ea. Era buna la suflet pesemne, darnica. Si uite asa ramanea fara jucarii. Dar asta nu era o piedica ca sa se joace. Isi creea papusi imaginare, cu care se urca in copaci, pe care le imbraca cu tot felul de rochite, le plimba prin iarba - ce era de fapt o jungla deasa (si uneori periculoasa!) Visa cu toata fiinta ei sa aiba intr-o zi "cacior si pusha" - carucior si papusa din aceea cum sunt nou nascutii, pe care sa il plimbe in carut...
Mai tarziu....
Fetita cu obrajori imbujorati era topita dupa povestile nemuritoare. Isi lua de la biblioteca toate cartile cu aceste povesti. Si traia o data cu Ileana Cosanzeana, cu Praslea cel Voinic... Stia ca zmeul cel rau si vrajitoarea vor fi invinsi in final si binele va triumfa! Ii placea foarte mult sa coloreze, sa picteze. Din cauza ca era mai plinuta, era tare timida si cuminte. Copii din fata blocului o luau peste picior, asa ca prefera sa stea in casa si sa deseneze.
Fetita nu a avut parte de papusi Barbie, de jocuri Chicco pentru dezvoltarea personalitatii si a imaginatiei, de Lego. Nu a avut topogane la McDonalds si clovni ce pictau copii pe fata. A avut insa o imaginatie ce depasea toate jucariile din lume.
Cred ca va dati seama cine este fetita din poveste! Iata ca ati primit si raspunsul la intrebari.
Viata mea pana acum a fost minunata si nu as schimba nimic in ea!
Parintii mei sunt oameni minunati si ii ador. Sunt talentati si buni la suflet. Si asa m-au facut si pe mine, si pe fratele meu! Am primit daruri minunate: sanatate, frumusete, talent, noroc. Si acum incerc sa le dau mai departe! Sa impart tot cu voi! Pentru ca meritati. Imi faceti fiecare zi deosebita!
Va las in compania catorva poze de suflet.
Parintii mei, la 15-16 ani:
Parintii mei la casatorie:
Eu si Flo:
Cum or trecut anii.....
Corina m-a impresionat povestea ta! Chiar ma gandeam zilele astea ce imaginatie ai, cata fantezie in a face felurile de mancare atat de apetisante. Frecventez multe bloguri de raw food, dar niciunde nu le-am vazut aranjate ca la tine. Eu sunt ovo-lacto-vegetariana si pe cat pot incerc sa mananc si raw, iar retetele le iau din carticica ta.
RăspundețiȘtergereAm si eu o fetita de un an jumatate si ei ii dau tot ce pot mai bun si mai proaspat. Daca vreau sa-i fac ceva dulce ii fac un tortulet raw sau niste bomboane. Nu i-am dat niciodata ciocolata sau alte dulciuri, recomandate, cica, pentru copii. Incerc sa o cresc departe de consumerismul asta, insa crede-ma ca e greu... cel putin pentru mine :), adica mereu sunt reduceri pe undeva, mereu vad cate o jucarie educationala sau vreo carte care iti ia ochii... ai mei, desigur, ea nu e mofturoasa deloc. :) E o presiune foarte mare si chiar ma gandesc uneori ca poate jucaria respectiva o va ajuta sa-si formeze unele abilitati. Nu ii iau insa decat foarte putine jucarii si incerc sa ma tin departe de cele cu baterii si de plastic, prefer sa-i iau de lemn, papusi care nu chitaie la fiecare miscare, eventual din materiale textile. Ai dreptate intru totul ca fantezia se dezvolta atunci cand esti nevoit sa inventezi moduri de joaca, nu atunci cand ti se pune totul pe tava.
Te admir enorm de mult, ma uit mereu la emisiunea cu Nora sa te vad, ma uit si in reluare. ;)
Stefania, iti multumesc. Cred ca intr-o zi imi voi strange comentariile precum al tau si le voi pune intr-o carticica. Iar cand imi va fi greu, o voi deschide, voi citi mesajele si imi voi gasi puterea sa merg mai departe.
RăspundețiȘtergereImi imaginez ca este greu sa nu oferi copilului tau absolut tot ce gasesti si crezi ca ar putea fi util in viata lui. Eu as duce ca si cadou, carti cu povesti, carti educative in privinta alimentatiei, cu natura. As duce creioane colorate, culori si pensule.. Carti de colorat.. Tot ce ar stimula inteligenta si creativitatea lor. Sa ii inveti sa pretuiasca orice faptura, sa imparta si sa iubeasca tot ce ii inconjoara! Asta pentru mine reprezinta cel mai important lucru in viata! Pornind de aici, vor avea in fata un viitor fantastic!
Iti multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase si calde! Si ma bucur ca urmaresti emisiunea Norei! Te imbratisez cu toata dragostea!