marți, 31 decembrie 2013

2013

2013. An cu ghinion? In cazul meu, a fost putin. Pentru ca a trebuit sa inchei o poveste minunata, in care imi doream sa salvez lumea. A fost greu si am suferit teribil, dar acum cartea este sus, in biblioteca vietii mele, alaturi de celelalte carti din trecut. Am invatat din greseli si am avut alaturi oameni dragi ce m-au sustinut. Firele de par alb aparute sunt dovada vie. Nu sunt multe, dar sunt tari si sarmoase, si tin parca sa imi reaminteasca de fiecare data cand le vad, sa am grija de mine. De mine mai mult si de altii mai putin.
 2013 a fost un an in care a trebuit sa reinvat sa "merg" in viata, cu pasi timizi. Asta in plan profesional.  Sa imi recastig increderea in fortele proprii si sa invat sa cer orice atunci cand am nevoie. Am descoperit ca oamenii ma ajuta, asa cum ii ajut si eu pe ei. Am avut stari de suflet cum nu mai vreau niciodata sa le traiesc, de tristete si amaraciune.

Anul acesta insa, mi-a adus si un soare imens, roz si calduros in viata! Nepotica mea de 6 ani, ce mi-a dat viata peste cap. Mi-a rasturnat toate ideile preconcepute despre cei mici si m-a invatat sa iubesc (ca) un copil. Un suflet inocent. Mi-a oferit dragostea ei pura si infinita in dar. Datorita ei, imi doresc sa devin si eu mama candva, lucru ce era foarte bine stabilit si definit in trecut, nedorindu-mi copii.

A fost un an cu soare, cu zambete si cu tatuaje. Un an in care am reinceput sa gatesc la mine acasa, preparand cu dragoste tot felul de bunataturi raw vegan. Am calatorit si m-am bucurat de familie si prieteni. Tot anul acesta am descoperit ca alimentatia raw vegan a fost doar o treapta in viata mea. Nu este o destinatie finala. Am invatat sa ma accept asa cum sunt, sa fiu recunoscatoare pentru tot ceea ce am primit de la natura si sa fiu mai ingaduitoare cu mine. Am invatat ca a te simti bine nu inseamna sa cantaresti x kilograme. Totul trebuie sa plece din interior. Sa iti gasesti pacea si calmul in suflet. Sa fi echilibrat si totodata sa fii indraznet.

Ce imi doresc in 2014? Sa am pace in suflet, soare la fereastra si zambete sincere. Imi doresc sa pot calatori mult, sa admir cu nesat frumusetea naturii. Sa cunosc oameni noi, sa prepar in continuare dulciuri cu magie si dragoste, sa cant oamenilor din inima si sa stau ore in sir in bratele sotului meu. Sa fiu alintata, rasfatata si iubita. 
Si mai am cateva planuri, dar le pastrez secrete. Sa vedem cum or iesi. Si atunci va dau de stire!

Ce va doresc in 2014? Intotdeauna sanatate. Atunci cand esti sanatos, totul se leaga si merge bine. Cand esti sanatos devii fericit. Cand esti fericit, iubesti. Cand iubesti, simti ca traiesti la intensitate maxima. Acordati-va mai mult timp pentru placerile sufletesti ( si trupesti, de ce nu) si... deveniti vegani! Trebuia sa o spun si pe asta nu?



2 comentarii:

  1. La multi ani si tie si multa fericire! Iti doresc ca visele sa ti se indeplineasca!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos, Corina! iti doresc sa ti implinesti toate planurile .. si cele secrete , mai ales!
    Un an nou sanatos si plin de iubire!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...