"Vesnicia s-a nascut la sat"

"Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte."

Sufletul satului. Lucian Blaga

  Nici nu am aterizat bine de pe meleaguri turcesti, ca am purces la drum in tinuturile de unde imi trag eu radacinile: moldova. Inteleg dara acum pe deplin de ce or vrut turcii sa ne cotropeasca. O fi tara lor mare, dar e uscata si searbada.. pe cand a noastra... ii toata verde si vie!
Imi era tare dor de bunica mea si cu nerabdare in suflet, am pornit 3 suflete catre casa ei albastra, data cu vopsea curecie: eu, matusa si cu unchiu'. Si tare m-am mai bucurat sa imi gasesc bunica neschimbata. Am profitat de tot timpul petrecut impreuna sa o rog sa imi povesteasca cat mai multe intamplari din viata ei, sa imi spuna cum era inainte.
Vocea bunicii e de un calm cum nu am mai intalnit si mereu imi aduce aminte de cand eram mititica si ma culcam dupa soba cu fratelo, ascultandu-i vocea pana adormeam. Casa asta este atat de zen incat nu poti fi decat fericit in ea. Somnul este adanc si odihnitor. Iar dimineata este mereu vesela, cu ciripituri de pasari si vocea bunicii prin ograda, pregatind tot felul de treburi in gospodarie.

Mazeer ii toata bunica. Si la chip, si la bunatate...  dar mai ales la harnicie. Nu stau niciuna dintre ele 2 minute pe loc. Ii drept ca acum bunica, la 80 de ani, se mai opreste sa se hodine cate 5 minute dar apoi iar trebaluieste. Si  mereu spune ca si-ar da toata pensia daca ar mai avea iar 40 de ani sa poata munci ca inainte. A fost o femeie puternica care a nascut 7 copii, a muncit la colectiv, a construit o casa si o alergat si cu furca dupa bunicu' cand acesta avea chef de scandal.

Casa bunicii este precum un muzeu. Toti cei 7 copii au crescut intr-o camera, dupa soba. Odaita era de curat, si de musafiri. Toata este o minune si nu te poti satura sa o privesti si sa o admiri.
Iar acum... Acum oamenii isi construiesc vile de 6 camere, si nu sta nimeni in ele....
Plimbandu-ma prin sat, nu am putut sa nu remarc casele noi ce se construiesc. Sunt urate.. Sunt imense. Sunt goale, fara suflet. Sunt neterminate cele mai multe dintre ele. Iar casele parintesti sunt daramate... precum toata tara asta a noastra... Daramam trecutul, ce am fost si distrugem o mostenire de aur lasata de catre stramosii nostrii. Ne calcam in picioare identitatea si unicitatea transmisa cu sudoare si lupta de catre inaintasii nostri.

Gradina bunicii nu este foarte mare, dar este atat cat are nevoie pentru a avea un pic de vie, ceapa, patrunjel, loboda, porumb nuci si alte bunataturi. Are si cateva animale de care are grija cu drag, vorbind cu ele mereu. Exact cat trebuie pentru a nu sta jos decat 5 minte la fiecare ora pentru a se odihni.

 

 

 

Papa bun:

 

Si pentru ca natura si toate vietuitoarele ei sunt perfecte si haioase, invatam...

... ca apropierea la propriu incalzeste trupul si sufletul

.... ca e musai sa ne impartim hrana cu cei apropiati

... ca putin stretching nu strica niciodata

... ca un somn de amiaza este foarte sanatos.

Permiteti-mi sa va arat imprejurimile:

 

 

 

Data viitoare va duc la casa strabunicii mele. S-am urcat pe sa si v-am spus povestea asa!