Salata asta ii dementiala! Oare am mai zis si de altele tot asa? Ii satioasa de la nuci, e fresh de la rucola, ii dulce de la merisoare, valoroasa de la goji si portocalie de la... morcovi! Ha... te asteptai sa zic de la portocale? Asa-i? Sau nu.. ca ai vazut deja poza!
Musai nucile sa fie bine hidratate. Da bine! Vreo 48 de ore!
Va sa zica.. o sa ma intrebati... asta e cea lunga reteta ca timp de facere! 48 de ore... Ntzz.. se face mintenas, daca nu punem la bataie si mersul la magazin pentru rucola, asteptat goji de pe plaiuri asiatice si merisoare de pe plaiuri americane.. si nuci din curtea bunicii!
Treaba asta cu nucile ii simpla... puneti in frigider, in apa, o mana de nuci. Si la fiecare 12 ore schimbati apa. Nucile astea sunt atat de delicioase ca o sa va faceti un habit zilnic sa le mancati. Ori asa goale ( nucile, nu voi) , ori cu sare, ori in salate sau dulciuri. Sunt bune.. si extrem de sanatoase! De ce le hidratam? Pai sunt mai multe motive dar cele mai importante sunt acestea: enzimele ce ingreuneaza digestia aflate in pielita nucilor se dizolva in apa iar nuca isi inmulteste calitatile nutritive peste masura! Si mai presus de toate, nucile devin fragede si gustoase precum nucile tinere de august. Sunt sigur ca ati mancat nuci verzi macar o data in viata!
Merisoarele de obicei se gasesc confiate ( din pacate) in magazine si piete. Daca puteti, adaugati varianta romaneasca a merisoarelor, ce sunt mici, rosii si acrute. Varianta rosie a afinelor. Goji la fel il gasiti in magazine. Eu il prefer asa, deshidratat din cauza texturii si a gustului. Cand il hidratez parca devine usor amarui. Rucola, este preferata mea... literamente simt cum imi explodeaza in gura aroma ei, de fiecare data cand rontai cate o frunza. Iar morcovul... e dulce, zemos si bun. Si are multe fibre si vitamine... E o salata diferita de ce suntem noi obisnuiti sa mancam, dar este foarte buna!
Ingrediente:
o mana de nuci hidratate
o mana mai mica de goji
jumate de mana de merisoare
un morcov generos dat pe razatoare
jumatate de caserola de rucola, sau mai putina.
sare, lamaie, ulei de masline sau de floarea soarelui presat la rece.
Cantitatile, dupa cum observati, sunt ochiometrice. Adica aici nu e nevoie sa scriu exact, la gram, ce anume folosesc. Uneori pun mai multe nuci, alteori mai putine.. dupa cum imi e pofta, foamea, si stocul. Nucile le maruntim dupa bunul plac cu mana sau cu cutitul, morcovul il dam pe razatoare si rucola o putem rupe usor. Asezonam cu sare, ulei, lamaie, otet balsamic, etc.
Va doresc o pofta verde!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu